Articolul 33
Art. 33 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă
- Capitolul III Dobândirea calității de practician în insolvență
(1) La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvență efectuează un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de practician în insolvență stagiar. Sunt scutite de stagiu persoanele care au exercitat timp de 10 ani o profesie juridică ori economică. La calculul perioadei de 10 ani se va ține cont și de perioada în care persoanele au fost deputați sau senatori, în comisiile de specialitate juridică ori economică, fără ca aceasta să depășească jumătate din durata celor 10 ani.
(la 30-11-2012, Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de )
(1^1) Sunt scutite de stagiu persoanele care au promovat examenul de admitere în profesie și care au avut calitatea de angajat, pe o funcție economică sau juridică, într-un cabinet individual, într-o SPRL ori într-o IPURL cel puțin 3 ani.
(la 30-11-2012, Alin. (1^1) al art. 33 a fost introdus de )
(2) Practicianul în insolvență stagiar nu poate exercita profesia în mod independent, ci numai ca salariat sau colaborator al unui practician în insolvență definitiv ori al unei societăți profesionale.
(3) Practicianul în insolvență stagiar nu poate dobândi calitatea de asociat într-o societate profesională.
(4) Condițiile efectuării stagiului, drepturile și obligațiile practicianului în insolvență stagiar, ale practicianului în insolvență îndrumător, precum și ale UNPIR față de aceștia sunt reglementate prin Statut.
(5) Stagiul se suspendă pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de absență motivată ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa practicianului în insolvență stagiar. Perioada de stagiu efectuată anterior se socotește pentru îndeplinirea stagiului.
(6) În Tabloul UNPIR se va constitui o subsecțiune în care vor fi înregistrați practicienii în insolvență stagiari.
(7) După efectuarea stagiului, practicianul în insolvență stagiar va susține examenul de definitivare, fiind obligat să susțină și să promoveze examenul în termen de 5 ani de la primirea în profesie, sub sancțiunea radierii din Tabloul UNPIR.
(8) Condițiile de organizare și desfășurare a examenului de definitivare se stabilesc prin Statut.