Articolul 9
Art. 9 din REGULAMENT nr. 15 din 6 octombrie 2006 privind prezentarea recomandărilor pentru investiţii în instrumente financiare
(1) În cazul în care o recomandare produsă de către o terta parte este modificată substanțial în cuprinsul unei informații distribuite, acea informație va indica în mod clar și în detaliu în ce anume consta modificarea. Ori de câte ori modificarea substantiala a recomandarii consta în schimbarea sensului recomandarii (precum schimbarea unei recomandări de a cumpara într-o recomandare de a păstra sau a vinde ori viceversa), cerințele prevăzute la art. 3-6 cu privire la producătorii de recomandări vor fi îndeplinite de către persoana care distribuie informația, în concordanta cu modificarea substantiala.
(2) Persoanele juridice relevante care, direct sau prin intermediul unor persoane fizice, distribuie recomandări modificate substanțial vor elabora proceduri formale scrise care să permită accesul persoanelor care primesc respectivele informații la datele privind identitatea producătorului acestora, la recomandarea însăși și la informația privind interesele producătorului sau conflictele de interese în care se găsește, cu condiția ca aceste informații să poată fi dezvăluite în mod public.
(3) Alin. (1) și (2) nu se vor aplica în cazul informațiilor de presa cu privire la recomandări produse de către o terta persoana, atunci când recomandarea nu a fost modificată în mod substanțial.
(4) În cazul distribuirii unui rezumat al unei recomandări produse de către o terta parte, persoana relevanta care distribuie un astfel de rezumat se va asigura ca acesta este clar și corect întocmit, menționând documentul sursa, precum și locul în care publicul poate avea acces direct și ușor la mențiunile referitoare la documentul sursa, cu condiția ca aceste informații să poată fi dezvăluite în mod public.