Articolul 8
Art. 8 din REGULAMENT nr. 6 din 11 octombrie 2006 privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste instrumente
- Capitolul II Drepturile şi obligaţiile participanţilor în cadrul tranzacţiilor derulate prin intermediul instrumentelor de plată electronică
- Secţiunea 1 Condiţii de desfăşurare a tranzacţiilor şi clauze contractuale
(1) Emitentul va furniza periodic deținătorului, conform contractului sau la cererea acestuia, informații referitoare la tranzacțiile efectuate de deținător prin intermediul instrumentului de plată electronică, precum și orice informații legate de alte operațiuni efectuate în contul acestuia.
(2) Aceste informații trebuie prezentate în scris, pe suport hârtie și/sau prin mijloace de telecomunicație electronice, și se vor referi cel puțin la următoarele:
a) o referință unică de identificare a tranzacției și informații referitoare la instituția acceptantă, comerciantul acceptant sau ATM-ul la care s-a desfășurat tranzacția, precum și data tranzacției;
b) valoarea tranzacției (suma plătită, retrasă, transferată);
c) valoarea oricăror taxe și comisioane aplicate pentru efectuarea respectivei tranzacții;
d) cursul valutar utilizat pentru stabilirea valorii fiecărei tranzacții efectuate în altă monedă.
(3) În situația în care emitentul are calitatea de instituție acceptantă, utilizatorul trebuie să aibă posibilitatea obținerii soldului disponibil al contului aferent instrumentului de plată electronică, atât pe suport hârtie, de la ATM și distribuitoarele de numerar din rețeaua proprie a emitentului, cât și prin orice alte mijloace de telecomunicare electronică (voce și/sau text și/sau imagine, e-mail, SMS, WAP, facsimil etc.) periodic, conform contractului și/sau la cererea utilizatorului.
(4) În situația în care emitentul nu are și calitatea de instituție acceptantă, acesta este obligat să ofere utilizatorului posibilitatea obținerii soldului disponibil al contului aferent instrumentului de plată electronică, printr-o modalitate prevăzută în mod expres în contractul încheiat între cele două părți.
(5) Emitentul unui instrument de plată electronică va acorda utilizatorului posibilitatea verificării tranzacțiilor executate cu instrumentul respectiv, iar în cazul unui instrument de plată de tip monedă electronică, a valorii reziduale stocate în acesta.
(6) Emitentul răspunde pentru crearea și organizarea evidențelor, pe suport hârtie sau în formă dematerializată, referitoare la plățile efectuate cu instrumentele de plată electronică emise, precum și pentru elaborarea procedurilor de notificare a îndeplinirii obligațiilor asumate, inclusiv a procedurilor de notificare a intenției de modificare a unor prevederi contractuale sau a rezilierii contractului, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.