Articolul 16
Art. 16 din REGULAMENT nr. 6 din 11 octombrie 2006 privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste instrumente
- Capitolul II Drepturile şi obligaţiile participanţilor în cadrul tranzacţiilor derulate prin intermediul instrumentelor de plată electronică
- Secţiunea a 3-a Obligaţiile şi responsabilităţile emitentului şi ale instituţiei acceptante
(1) Emitentul poate modifica prevederile și/sau clauzele contractuale, notificând individual deținătorului, pe suport hârtie și eventual prin mijloace de comunicare electronică (voce și/sau text și/sau imagine, e-mail, SMS, WAP, facsimil etc.), noile condiții, prevederi și/sau clauze, oferindu-i acestuia posibilitatea să le accepte sau să renunțe la serviciile oferite de emitent.
(2) Deținătorul trebuie să aibă la dispoziție 30 de zile de la data recepționării notificării, pentru analizarea noilor condiții, prevederi și/sau clauze, după care este obligat să anunțe emitentul asupra opțiunii sale.
(3) Neanunțarea opțiunii în termenul specificat mai sus este echivalată cu acceptarea tacită de către deținător a noilor condiții, prevederi și/sau clauze.
(4) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) modificările aduse ratei dobânzii, acestea intrând în vigoare la data precizată în anunțul făcut public privind respectiva modificare. Anunțul privind modificarea ratei dobânzii și data la care aceasta intră în vigoare va fi afișat la toate sediile unităților emitentului cu 10 zile înainte de data modificării.
(5) Fără a afecta dreptul deținătorului de a denunța unilateral contractul, emitentul are obligația să informeze individual deținătorul asupra modificării ratei dobânzii, prin orice modalitate stabilită de comun acord cu acesta, în cel mai scurt timp posibil, începând cu data de la care anunțul privind modificarea ratei dobânzii a fost făcut public.