Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 4 din 16 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Statutului Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar şi a unor reglementări emise de acesta

Articolul II

Articolul II

Art. II din REGULAMENT nr. 4 din 16 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Statutului Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar şi a unor reglementări emise de acesta

privind stabilirea, declararea și plata de către instituțiile de credit a contribuțiilor anuale, anuale majorate și speciale la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatele (1), (3) și (4) vor avea următorul cuprins:

"(1) Baza de calcul a contribuției anuale, anuale majorate ori speciale a unei instituții de credit o reprezintă soldul total în echivalent lei, stabilit pentru data de 31 decembrie a fiecărui an de raportare, anul precedent anului de plată a contribuției, reprezentând totalitatea depozitelor din categoria celor garantate în condițiile stabilite de lege, în lei și în valută convertibilă, aflate în evidența instituțiilor de credit participante la constituirea resurselor financiare ale Fondului.

.................................................................

(3) Echivalentul în lei al depozitelor în valută convertibilă se calculează prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru valutele respective, cursuri comunicate de Banca Națională a României pentru data de 31 decembrie a anului de raportare.

(4) Potrivit art. 4 alin. (3) din ordonanță, la deschiderea conturilor, categoriile de persoane juridice ale căror depozite nu figurează în Lista depozitelor negarantate cuprinsă în anexa nr. 1, cu excepția microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, vor declara pe propria răspundere încadrarea depozitelor, conform legii, în categoria garantate sau negarantate. În acest scop, titularii de conturi menționați vor depune la ghișeul instituției de credit o declarație pe propria răspundere, conform modelului din anexa nr. 2 «Declarație a deponentului privind încadrarea depozitelor»."

2. După alineatul (4) al articolului 4 se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

"(4^1) Depozitele microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii se încadrează, conform legii, în categoria depozitelor garantate. În vederea includerii depozitelor microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii în categoria celor garantate, aceste întreprinderi vor completa, la deschiderea conturilor, o declarație pe propria răspundere, conform modelului din anexa nr. 2^1 «Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii». Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii care au deja conturi deschise la instituțiile de credit vor depune această declarație până cel târziu la data de 15 decembrie 2006."

3. Alineatul (7) al articolului 4 va avea următorul cuprins:

"(7) Titularii de conturi din evidența instituțiilor de credit menționați la alin. (4) și (4^1) la care au apărut modificări ce au dus la schimbarea încadrării în categoria garantat/negarantat, respectiv în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, au obligația ca, în termen de 30 de zile de la modificare, să prezinte instituției de credit o declarație rectificativă, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2, respectiv anexa nr. 2^1, completată corespunzător noii situații de încadrare."

4. La articolul 5, alineatele (1), (2), (3), (4), (5), (7) și (8) vor avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Cuantumul contribuției anuale care trebuie plătite Fondului, conform legii, se determină de către fiecare instituție de credit participantă la Fond prin formularul «Declarație privind calculul și plata contribuției anuale, anuale majorate sau speciale la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar pe anul...», cuprinsă în anexa nr. 3, prin aplicarea asupra bazei de calcul a contribuției a următoarelor cote pentru contribuția anuală:

a) 0,2% în anul 2006;

b) 0,1% în anul 2007;

c) începând cu anul 2008, cota contribuției anuale va fi stabilită de către Fond pentru fiecare an de plată, cu aprobarea Băncii Naționale a României, în baza reglementărilor emise de Fond în acest sens. Cota contribuției anuale, care nu poate depăși nivelul maxim de 0,5%, va fi comunicată instituțiilor de credit până cel târziu la sfârșitul lunii februarie a anului de plată.

(2) Declarația menționată la alin. (1) va fi remisă Fondului până la data de 15 martie a fiecărui an, cu toate rubricile completate, mai puțin pct. 7 și 8.

(3) În scopul urmăririi în cursul anului, de către Fond, a evoluției situației depozitelor persoanelor fizice și ale persoanelor juridice, în baza prevederilor art. 40 din ordonanță, instituțiile de credit, inclusiv cele pentru care nu există obligația participării la constituirea resurselor financiare ale Fondului, vor comunică trimestrial Fondului, până la data de 15 a primei luni din trimestrul următor pentru trimestrul anterior, situația depozitelor, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 5.

(4) În situația în care rezultă că o instituție de credit s-a angajat, potrivit normelor emise de Fond și reglementărilor prudențiale stabilite de Banca Națională a României, în politici riscante și nesănătoase, Consiliul de administrație al Fondului va propune Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României majorarea contribuției anuale pentru respectiva instituție de credit, stabilită în conformitate cu normele emise de Fond. În situația suspendării plății contribuțiilor anuale conform prevederilor art. 14 alin. (1), Fondul este îndreptățit să stabilească pentru aceste instituții de credit, în conformitate cu normele sale, contribuții anuale majorate corespunzătoare.

(5) În cazul în care Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României va hotărî majorarea contribuției anuale, Fondul va comunică instituțiilor de credit în cauză cota majorată până cel târziu la sfârșitul lunii februarie a anului de plată.

.................................................................

(7) Pentru o instituție de credit nou-autorizată în cursul anului de raportare, contribuția anuală pe care trebuie să o plătească se va stabili prin înmulțirea cotei de 1/365 din contribuția determinată conform prevederilor alin. (1) cu numărul de zile ce au trecut de la data obținerii autorizației de funcționare de la Banca Națională a României până la sfârșitul anului de raportare.

(8) În cazul în care o instituție de credit intră în faliment în cursul anului de raportare, baza de calcul a contribuțiilor datorate, după caz, se determină pentru ultima zi a trimestrului precedent celui în care a intrat în faliment. Contribuția anuală care trebuie plătită se calculează prin înmulțirea cotei de 1/365 din contribuția determinată, în condițiile acestui alineat, cu numărul de zile de la începutul anului până la data deschiderii procedurii falimentului. Contribuțiile datorate și neachitate Fondului de către instituțiile de credit intrate în faliment se recuperează de către acesta din averea instituțiilor de credit în faliment."

5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - Fiecare instituție de credit este obligată să plătească contribuția sa anuală, inclusiv contribuția majorată, până cel târziu la data de 30 aprilie a anului următor anului de raportare."

6. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - (1) În situația în care Fondul a acumulat un nivel de resurse proprii considerat adecvat față de totalul depozitelor garantate, aflate în evidența instituțiilor de credit participante la constituirea resurselor financiare ale Fondului, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României poate decide, la propunerea Consiliului de administrație al Fondului, suspendarea plății contribuțiilor anuale."

7. În anexa nr. 1 "Lista depozitelor negarantate", punctul 3 va avea următorul cuprins:

"3. Depozite ale instituțiilor de credit, inclusiv cele provenind din fondurile proprii ale acestora, cu excepția depozitelor instituțiilor de credit în faliment."

8. Punctul 11 din anexa nr. 1 "Lista depozitelor negarantate" se abrogă.

9. După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2^1, cu următorul cuprins:

"ANEXA Nr. 2^1)

DECLARAȚIE privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii

I. Date de identificare a întreprinderii

Denumirea întreprinderii............................................

Adresa sediului social..............................................

Cod unic de înregistrare............................................

Numele și funcția...................................................

(președintele consiliului de administrație, director general sau echivalent)

II. Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii*1)

Exercițiul financiar de referință2)
Numărul mediu anual de salariați Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii euro) Active totale (mii lei/mii euro)

În situația în care intervin modificări privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, mă oblig ca, în termen de

30 de zile de la modificare, să depun Declarația rectificativă completată corespunzător.

[] Declarație rectificativă, care o înlocuiește pe cea din data de.......................................

Declar pe propria răspundere că datele din această declarație sunt conforme cu realitatea și că întreprinderea:

[] este inclusă în categoria întreprinderilor mici și mijlocii

[] nu este inclusă în categoria întreprinderilor mici și mijlocii

Data întocmirii.........................................

Semnătura autorizată*3)...........................

*1) Datele sunt determinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.

*2) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar, raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou-înființate, datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere.

*3) Semnătura persoanei menționate la pct. I."

10. Anexa nr. 5 va avea următorul cuprins:

"ANEXA Nr. 5

Instituția de credit.............

SITUAȚIA DEPOZITELOR la data de.......... (zz/ll/aaaa)

Nr. crt. Indicatori Depozite
În cadrul plafonului de garantare1) Peste plafonul de garantare1) Total
0 1 2 3 4 = 2+3
1. Număr titulari de depozite garantate - total,
din care:
- persoane fizice
- persoane juridice
2. Număr titulari de depozite - total,
din care:
- persoane fizice
- persoane juridice
3. Suma depozitelor garantate constituite de persoane fizice - total (lei),
din care:
- în lei
- în valută (în echivalent lei)2)
4. Suma depozitelor garantate constituite de persoane juridice - total (lei),
din care:
- în lei
- în valută (în echivalent lei)2)
5. Total depozite garantate (rd. 3 + rd. 4),
din care:
- în lei
- în valută (în echivalent lei)2)
6. Suma depozitelor constituite de persoane fizice - total (lei)
din care:
- în lei
- în valută (în echivalent lei)2)
7. Suma depozitelor constituite de persoane juridice - total (lei),
din care:
- în lei
- în valută (în echivalent lei)2)
8. Total depozite (rd. 6 + rd. 7),
din care:
- în lei
- în valută (în echivalent lei)2)
Conducătorul instituției de credit,................................... (numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila Conducătorul compartimentului financiar-contabil,................................................. (numele, prenumele, funcția și semnătura)

*1) Pentru trimestrul IV al anului de raportare se va utiliza plafonul de garantare valabil în anul următor.

*2) Se vor utiliza cursurile de schimb comunicate de Banca Națională a României pentru ultima zi a trimestrului de raportare."

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.