Articolul 16
Art. 16 din REGULAMENT nr. 26 din 26 septembrie 2006 referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului Urbaniştilor din România
- Capitolul III Evidenţa şi înscrierea în Registrul urbaniştilor
(1) Înregistrarea specialiștilor cu drept de semnătură în urbanism și amenajarea teritoriului și a specialiștilor stagiari, precum și evidența altor categorii de profesioniști în domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului se organizează distinct în cadrul registrului.
(2) Registrul cuprinde două părți:
1. specialiști cu drept de semnătură;
2. stagiari.
(3) Partea referitoare la specialiștii cu drept de semnătură cuprinde coordonarea elaborării de tipuri de documentații și părți ale acestora, pentru care este acordat dreptul de semnătură.
(4) Coordonarea elaborării documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism cuprinde:
1. planul de amenajare a teritoriului național, simbol "A";
2. planurile de amenajare a teritoriului județean, planurile de amenajare a teritoriului regional, planurile de amenajare a teritoriului interjudețean și planurile de amenajare a teritoriului frontalier, simbol "B";
3. planurile de amenajare a teritoriului interorășenesc sau intercomunal, planurile de amenajare a teritoriului metropolitan și planurile de amenajare a teritoriului periurban al principalelor municipii și orașe, simbol "C";
4. planurile urbanistice generale și planurile urbanistice zonale împreună cu regulamentele locale aferente acestora, simbol "D";
5. planurile urbanistice zonale și regulamentele locale de urbanism aferente pentru parcelări de locuințe și alte funcțiuni asociate acestora, simbol "D(1)";
6. planurile urbanistice zonale și regulamentele locale de urbanism aferente care au drept subiect o parcelare nouă pentru realizarea în exclusivitate de locuințe, cu maximum 20 de parcele, nu mai mari de 1.000 mp fiecare, simbol "D(2)";
7. planurile urbanistice de detaliu, simbol "E";
8. planurile urbanistice de detaliu care au drept subiect amplasarea unei construcții de importanță redusă, așa cum este definită în privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, simbol "E(1)".
(5) Elaborarea unei părți din documentația de amenajare a teritoriului sau de urbanism cuprinde:
1. cadrul natural și calitatea mediului, simbol "F(1)";
2. dezvoltarea economică a teritoriului, simbol "F(2)";
3. demografia și forța de muncă, simbol "F(3)";
4. echiparea tehnică a teritoriului, simbol "F(4)";
5. protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural, simbol "F(5)";
6. protejarea și dezvoltarea patrimoniului construit, simbol "F(6)";
7. echipare edilitară, simbol "G(1)";
8. sociologie urbană și demografie, simbol "G(2)";
9. calitatea mediului, simbol "G(3)";
10. economie urbană, simbol "G(4)";
11. studii de istorie urbană, simbol "G(5)";
12. amenajare peisagistică, simbol "G(6)";
13. căi de comunicații și transporturi, simbol "G(7)";
14. studii de teren, simbol "G(8)";
15. alte studii, simbol "G(9)".
(6) Prin coordonarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se înțelege și elaborarea acelor părți din documentații de către specialistul a cărui pregătire profesională corespunde prevederilor art. 10-13 din Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
(7) Evidența privind alte categorii de profesioniști în domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului are caracter informativ și este organizată pe următoarele capitole:
1. cercetători și elaboratori de studii de specialitate;
2. specialiști în administrația publică;
3. specialiști în managementul urban;
4. specialiști în formare academică și continuă;
5. specialiști în dezvoltare economică urbană și rurală;
6. specialiști în dreptul urbanismului;
7. specialiști în mediere și participarea populației;
8. experți tehnici judiciari și extrajudiciari în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului;
9. alți specialiști stabiliți de Consiliu.
(8) În cadrul capitolelor de la alin. (4) și (5), evidența se organizează pe domenii de specialitate.
(9) În registru și în evidența privind alte categorii de profesioniști, înregistrarea se face în ordine alfabetică.
(10) Consiliul stabilește dreptul de semnătură pentru părți ale documentațiilor, precum și domenii de specialitate ale altor categorii de profesioniști, în raport cu conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.