Articolul 41
Art. 41 din LEGE nr. 17 din 7 august 1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României
- Capitolul VI Cercetarea științifică în marea teritorială și în zona economică exclusivă ale României
În desfășurarea cercetărilor științifice marine în zona economică exclusivă a României statele străine, organizațiile internaționale cu competență în acest domeniu, precum și persoanele fizice și juridice străine care au obținut acordul organelor române competente în acest scop sunt obligate:
a) să asigure participarea reprezentanților statului român la lucrările de cercetare științifică marină, inclusiv la bordul navelor și al altor ambarcațiuni de cercetare științifică marină;
b) să permită organelor competente române, la cererea acestora, accesul la toate eșantioanele și datele obținute în cadrul cercetărilor științifice marine și să prezinte acestora rapoartele preliminare, rezultatele finale și concluziile după încheierea cercetărilor, precum și datele care pot fi reproduse și eșantioanele care pot fi fracționate;
c) să furnizeze organelor competente române, la cererea acestora, o evaluare a datelor, eșantioanelor și a rezultatelor cercetării și să le ajute la interpretarea lor;
d) să nu difuzeze rezultatele cercetărilor, nici chiar parțial, pe plan internațional, pe căi naționale sau internaționale, fără a solicita și fără a obține acordul organelor competente române;
e) să ridice instalațiile și materialele utilizate, după încetarea activității de cercetare științifică, dacă nu s-a convenit altfel;
f) să nu afecteze în niciun fel prin activitatea pe care o desfășoară drepturile suverane și jurisdicția României asupra mării teritoriale și zonei sale economice exclusive prevăzute în prezenta lege.