Articolul 3
Art. 3 din REGULAMENT nr. 1.264 din 30 mai 1994 prin care se interzice aprobarea cererilor autorităţilor haitiene privind contractele şi operaţiunile a caror executare a fost afectată de masurile impuse sau hotarate conform rezolutiilor Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite nr. 917 (1994), 841 (1993), 873 (1993) şi 875 (1993)
Fără a aduce atingere masurilor decise conform Rezolutiei Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite nr. 917 (1994) și rezolutiilor conexe, art. 2 nu se aplică:
(a) cererilor referitoare la contracte sau operațiuni, cu excepția oricarei garantii financiare sau clauze de exonerare, pentru care persoanele fizice sau juridice prevăzute în art. 2 fac dovada în fața unei instante a unui stat membru ca cererea a fost acceptata de către părți anterior masurilor decise conform Rezolutiei Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite nr. 917 (1994) și rezolutiilor conexe, și ca aceste măsuri nu au avut nici o influența asupra existentei sau continutului cererii;
(b) cererilor de plată în temeiul unui contract de asigurare privind un eveniment care s-a produs anterior adoptarii masurilor prevăzute în art. 2, sau în temeiul unui contract de asigurare într-un stat membru unde acest contract are caracter obligatoriu;
(c) cererilor de plată a unor sume de bani varsate într-un cont, a caror plata a fost blocata în conformitate cu masurile prevăzute în art. 2, cu condiția ca aceasta plata sa nu se refere la sume varsate ca garantie pentru contractele prevăzute în articolul respectiv;
(d) cererilor privind contracte de muncă supuse legislației unui stat membru;
(e) cererilor referitoare la plata marfurilor pentru care persoanele fizice sau juridice menționate în art. 2 fac dovada în fața unei instante a unui stat membru ca au fost exportate inaintea adoptarii masurilor decise conform Rezolutiei Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite nr. 917 (1994) și rezolutiilor conexe, și ca aceste măsuri nu au avut nici o influența asupra existentei sau continutului cererii;
(f) cererilor referitoare la sume pentru care persoanele fizice sau juridice prevăzute în art. 2 fac dovada în fața unei instante a unui stat membru ca sunt datorate în cadrul unui împrumut facut inaintea adoptarii masurilor decise conform Rezolutiei Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite nr. 917 (1994) și rezolutiilor conexe, și ca aceste măsuri nu au avut nici o influența asupra existentei sau continutului cererii, cu condiția ca cererile sa nu includa o sumă, sub forma de dobânda, despăgubire sau orice alta forma, destinata sa compenseze faptul ca, datorita acestor măsuri, executarea nu a fost efectuata în conformitate cu termenii contractului sau ai operațiunii respective.