Articolul 3
Art. 3 din REGULAMENT nr. 3.541 din 7 decembrie 1992 prin care se interzice satisfacerea cererilor irakiene privind contractele şi tranzactiile a caror executare a fost afectată de Rezolutia nr. 661 (1990) a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Natiunilor Unite şi de rezolutiile conexe
Fără a aduce atingere masurilor decise în conformitate cu Rezolutia nr. 661 (1990) a Consiliului de Securitate al Organizației Natiunilor Unite și cu rezolutiile sale conexe, articolul 2 nu se aplică:
(a) cererilor referitoare la contracte sau operațiuni, cu excepția oricarei garantii sau contragarantii financiare, pentru care persoanele fizice sau juridice menționate la articolul 2 fac dovada în fața unei instante naționale a unui stat membru ca cererea a fost acceptata de părți anterior adoptarii masurilor decise în temeiul Rezolutiei nr. 661 (1990) a Consiliului de Securitate al Organizației Natiunilor Unite și rezolutiilor sale conexe, și ca aceste măsuri nu au avut nici un efect asupra existentei sau continutului cererii;
(b) cererilor de plată în temeiul unui contract de asigurare privind un eveniment intervenit anterior adoptarii masurilor prevăzute la articolul 2, sau în temeiul unul contract de asigurare într-un stat membru în care acest contract este obligatoriu;
(c) cererilor de plată a unor sume de bani varsate într-un cont, a caror plata a fost blocata, în conformitate cu masurile prevăzute la articolul 2, cu condiția ca aceasta plata sa nu se refere la sume varsate ca garantie pentru contractele menționate la articolul respectiv;
(d) cererilor privind contracte de muncă supuse legislației unui stat membru;
(e) cererilor privind plata marfurilor pentru care persoanele menționate la articolul 2 fac dovada în fața unei instante naționale a unui stat membru ca au fost exportate inaintea adoptarii masurilor decise în temeiul Rezolutiei nr. 661 (1990) a Consiliului de Securitate al Organizației Natiunilor Unite și rezolutiilor sale conexe, și ca aceste măsuri nu au avut nici un efect asupra existentei sau continutului cererii;
(f) cererilor privind sume pentru care persoanele menționate la articolul 2 fac dovada în fața unei instante naționale a unui stat membru ca sunt datorate în temeiul unui împrumut facut inaintea adoptarii masurilor decise în conformitate cu Rezolutia nr. 661 (1990) a Consiliului de Securitate al Organizației Natiunilor Unite și cu rezolutiile sale conexe, și ca aceste măsuri nu au avut nici un efect asupra existentei sau continutului cererii, cu condiția ca cererea sa nu includa o sumă, sub forma de dobânda, despăgubire sau altele asemenea, destinata sa compenseze faptul ca, ca urmare a acestor măsuri, executarea nu a fost efectuata în conformitate cu termenii contractului sau ai operațiunii respective.