Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 1.274 din 13 septembrie 2006 privind utilizarea fondurilor alocate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene
(1) Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, denumit în continuare FSUE, este un instrument financiar nerambursabil creat în anul 2002 la nivelul Uniunii Europene pentru situații de urgență.
(2) Scopul FSUE este de a acoperi o parte din cheltuiala publică efectuată de statul beneficiar pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale.
(3) Suma totală acordată României de Comisia Europeană este de 71.204.670 euro, pentru decontarea/finanțarea cheltuielilor publice eligibile aferente operațiunilor de urgență întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de cele două valuri de inundații din anul 2005.