Articolul VIII
Art. VIII din DECRET nr. 135 din 17 februarie 1968 privind modificarea unor dispozitii din Legea nr. 5/1952 pentru organizarea judecătorească, Legea nr. 6/1952 pentru înființarea și organizarea Procuraturii Republicii Socialiste România, Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea și functionarea Notariatului de stat, Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea și exercitarea avocaturii și Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea și functionarea oficiilor juridice
Cauzele pendinte la tribunalele populare și la tribunalele regionale se vor judeca, după caz, de judecatoriile sau de tribunalele judetene teritorial competente.
În cauzele în care tribunalele populare sau regionale au aminat pronuntarea la o dată ulterioară intrarii în vigoare a prezentului decret, pronuntarea se va face, în termenul prevăzut de lege, de către aceleasi instante care au judecat și care vor continua sa functioneze numai în acest scop.
Pentru cauzele pendinte, dacă sediul instanței la care urmeaza să se faca judecata a fost schimbat, părțile vor fi citate din oficiu, chiar dacă au avut termen în cunoștința.
Executarea hotărîrilor definitive pronuntate de tribunalele populare și de tribunalele regionale se va face ori se va continua, după caz, de judecatoriile sau de tribunalele judetene teritorial competente.
Dosarele cauzelor pendinte prevăzute în alin. 1 , precum și acelea privind executarea hotărîrilor, prevăzute în alin. 4 , se vor preda de îndată, pe cale administrativa, instanțelor ce au devenit competente.