Articolul 3
Art. 3 din NORMĂ nr. 18 din 5 septembrie 2006 privind organizarea şi controlul intern, administrarea riscurilor semnificative, precum şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor financiare nebancare
- Capitolul II Organizarea şi conducerea instituţiilor financiare nebancare înregistrate în Registrul special
Fiecare instituție financiară nebancară va avea un regulament propriu de organizare și funcționare, aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel puțin:
a) structura organizatorică a instituției financiare nebancare;
b) atribuțiile fiecărui compartiment al instituției financiare nebancare și relațiile dintre acestea;
c) activitățile ce pot fi desfășurate de sucursale și alte sedii secundare ale instituției financiare nebancare;
d) atribuțiile comitetului de administrare a riscurilor și comitetului de audit;
e) competențele conducătorilor, ale persoanelor care asigură conducerea compartimentelor din cadrul instituției financiare nebancare și a sediilor secundare, precum și ale salariaților care efectuează operațiuni în numele și contul instituției financiare nebancare;
f) sistemul de control intern și organizarea și funcționarea activității de audit intern.