Articolul 10^7
Art. 10^7 din NORMĂ nr. 3 din 23 august 2006 privind autorizarea fondului de pensii facultative
- Capitolul II^1
- Secţiunea a 3-a Procedura de obţinere a consimţământului participanţilor cu privire la modificarea contractului de societate
(1) Pentru modificarea contractului de societate este necesară obținerea consimțământului participanților la respectivul fond de pensii facultative.
(2) În vederea obținerii consimțământului participanților cu privire la modificarea contractului de societate, administratorul fondului de pensii facultative procedează, în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării avizului prealabil, la publicitatea operațiunii, după cum urmează:
a) publicarea pe pagina de internet proprie a notei de fundamentare prevăzute la art. 10^3 și a proiectului de act adițional la contractul de societate al fondului de pensii facultative, avizat prealabil de către Autoritate;
b) transmiterea documentelor prevăzute la lit. a), în scris, prin servicii poștale, la ultima adresă de corespondență comunicată acestuia, către participanții la fondul de pensii facultative, cu mențiunea că exprimarea voinței proprii trebuie să se realizeze în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la transmiterea documentelor respective;
c) publicarea de către administrator, în cel puțin două cotidiene de circulație națională, pe o perioadă de cel puțin 3 zile consecutive, a unui anunț prin care face cunoscută postarea notei de fundamentare și a proiectului de act adițional la contractul de societate al fondului de pensii facultative pe pagina proprie de internet.
(3) Participanții își pot exprima voința în mod expres, în scris, în termenul prevăzut la alin. (2) lit. b).
(4) Participanții care nu își manifestă voința în termenul prevăzut la alin. (2) lit. b) se consideră că și-au dat consimțământul în mod tacit.
a fost introdus de pct. 2 al art. unic din NORMA nr. 9 din 2013 aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 32 din 28 august 2013, .