Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 2 din 23 august 2006 privind autorizarea societăţii de administrare a fondurilor de pensii facultative

Articolul 10

Articolul 10

Art. 10 din NORMĂ nr. 2 din 23 august 2006 privind autorizarea societăţii de administrare a fondurilor de pensii facultative

  1. Capitolul II Autorizarea ca societate de administrare a fondurilor de pensii facultative
  2. Secţiunea a 2-a Condiţii privind acţionarii, membrii consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie

Pentru a analiza măsura în care sunt îndeplinite condițiile de reputație, calificare și experiență profesională prevăzute de lege, evaluarea fiecărui membru al consiliului de administrație și al comitetului de direcție se va face în fiecare caz, luându-se în considerare informații legate de activitatea, experiența și reputația persoanei în cauză, precum și orice alte circumstanțe. În acest sens vor fi avute în vedere, în măsura în care prezintă relevanță, situații cum ar fi:

a) persoana respectivă a fost sancționată sau i s-a refuzat o autorizație de către o autoritate de supraveghere din domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate ori s-a aflat în altă situație care, prin aspectele relevate, ar putea avea efecte negative asupra imaginii administratorului la care persoana în cauză are calitatea de membru al consiliului de administrație sau al comitetului de direcție;

b) persoana a exercitat, fără aprobarea autorității menționate la lit. a), o funcție pentru care, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, era prevăzută obligativitatea obținerii unei astfel de aprobări;

c) în calitate de conducător sau de administrator al entității, persoană juridică română, ori al unei sucursale a unei entități străine, persoana nu și-a asumat responsabilitățile decurgând din această calitate sau a participat la adoptarea și/sau aplicarea unor decizii privind activitatea acesteia prin care s-a urmărit satisfacerea unor interese individuale ori de grup;

d) în perioada în care persoana respectivă a deținut calitatea de conducător sau de administrator al unei entități, aceasta a făcut obiectul unor măsuri de supraveghere specială, de administrare specială ori al altor măsuri similare instituite de autoritatea competentă;

e) entitățile la care persoana respectivă exercită sau a exercitat atribuții de conducere ori de administrare sau la care este ori a fost acționar sau asociat au fost sancționate de o autoritate din România ori din străinătate, însărcinată cu supravegherea în domeniul financiar-bancar, sau aceasta le-a refuzat ori le-a retras o autorizație.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.