Articolul 7
Art. 7 din NORMĂ nr. 7 din 23 august 2006 privind încetarea activităţii administratorului
- Capitolul II Cazuri de încetare a activităţii administratorului
- Secţiunea 1 Retragerea autorizaţiei de administrare la cerere
(1) În cazul în care acționarii administratorului decid lichidarea acestuia, după obținerea avizului Comisiei, se aplică prevederile titlului VII "Lichidarea societăților comerciale" din privind societățile comerciale, republicată.
(2) Lichidarea la inițiativa acționarilor este permisă numai în cazul în care administratorul nu se află în vreuna dintre situațiile prevăzute de privind procedura insolvenței.