Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 3 din 7 august 2006 pentru autorizarea agenţilor în baza Legii nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din REGULAMENT nr. 3 din 7 august 2006 pentru autorizarea agenţilor în baza Legii nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare

  1. Capitolul IV Dispoziţii finale

(1) Lunar, agentul titular va transmite Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare un raport privind îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, în conformitate cu reglementările emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

(2) Notificarea prevăzută la va fi transmisă Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și Băncii Naționale a României în termen de 3 zile de la data expirării termenului prevăzut în cadrul aceluiași articol.

(3) În cazul în care obligațiunile ipotecare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, notificarea privind convocarea adunării generale a deținătorilor de obligațiuni ipotecare, inclusiv în conformitate cu prevederile , precum și raportul privind hotărârea adunării generale a deținătorilor de obligațiuni ipotecare se vor transmite de către agent, fără întârziere, în maximum 24 de ore de la convocarea, respectiv de la hotărârea adunării, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și operatorului pieței pe care se tranzacționează respectivele instrumente financiare, precum și, după caz, Băncii Naționale a României.

(4) În procesul de monitorizare a agenților autorizați, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare poate solicita orice alte informații pe care le consideră relevante.

(5) Agenții autorizați de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Banca Națională a României au obligația să păstreze toate documentele care atestă modul de exercitare a atribuțiilor în calitate de agent, pentru o perioadă de minimum 5 ani după încheierea emisiunii, și să le transmită Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare sau, după caz, Băncii Naționale a României, la cerere, în termen de cel mult două zile lucrătoare.