Articolul 7
Art. 7 din HOTĂRÎRE Nr. 951 din 28 noiembrie 1995 privind clasificarea autocarelor utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi internaţional şi pentru transporturi publice de persoane în trafic internaţional
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a) efectuarea de transporturi turistice în trafic intern și internațional sau de transporturi publice de persoane în trafic internațional cu autocare neclasificate sau cu certificat de clasificare expirat;
b) nesolicitarea reclasificarii autocarului în situația prevăzută la art. 6;
c) neexpunerea însemnelor prevăzute la art. 3;
d) înscrierea unor informații false privind numărul de stele sau categoria de clasificare în materialele de promovare și de reclama ori în însemnele prevăzute la art. 3.