Începe proba gratuită

INSTRUCŢIUNEA nr. 5 din 3 august 2006 privind sistemul de raportare contabilă semestrială a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din INSTRUCŢIUNEA nr. 5 din 3 august 2006 privind sistemul de raportare contabilă semestrială a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

(1) Raportările contabile semestriale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând și numele în clar al acestora.

Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit raportările contabile semestriale se completează astfel:

- director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii;

- persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din aprobată de , .

(2) Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității le revine acestora, potrivit legii și prevederilor contractuale.

Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din aprobată de , .

(3) Abrogat.

Alin. (3) al aprobată de , .

(4) Entitățile care au în subordine sucursale sau subunități fără personalitate juridică vor verifica și centraliza balanțele de verificare ale acestora, întocmind formularele de raportare contabilă semestriale.

(5) Entitățile vor completa formularele de raportare contabilă semestrială, folosind planul de conturi aplicabil fiecărei categorii, conform reglementărilor contabile în vigoare.

(6) Raportările contabile semestriale ale entităților autorizate, reglementate și supravegheate de C.N.V.M. se întocmesc de către entitățile care aplică prevederile pentru aprobarea Regulamentului nr. 4/2011 privind Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a CEE aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Alin. (6) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al aprobate prin , .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.