Articolul 12
Art. 12 din ORDONANȚĂ nr. 33 din 26 iulie 2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A.
- Capitolul III Măsuri postprivatizare
(1) Prin derogare de la prevederile , cu modificările și completările ulterioare, AVAS este autorizată să despăgubească cumpărătorul pentru orice daune suportate de acesta, rezultând din obligațiile băncii în legătură cu activitatea Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A., denumită în continuare Bancorex - S.A., în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare.
(2) Valoarea despăgubirilor pentru orice prejudicii, pierderi sau orice alte sume plătibile de către vânzător cu privire la daunele rezultând din sau în legătură cu obligațiile băncii legate de Bancorex - S.A., astfel cum sunt acestea definite în contractul de vânzare-cumpărare, nu va depăși 50% din prețul de cumpărare a pachetului de acțiuni plătit de cumpărător către AVAS. Această valoare a despăgubirilor este distinctă față de valoarea de 50% din prețul de cumpărare a pachetului de acțiuni plătit de cumpărător către AVAS, ce reprezintă limita pentru despăgubiri acordate pentru alte daune, pierderi, precum și alte sume plătibile în legătură cu declarații și garanții, obligații și răspunderi ale vânzătorului, conform contractului de vânzare-cumpărare.
(la 12-10-2006, Alineatul (2) din Articolul 12, Capitolul III a fost modificat de )
(3) Mecanismul de plată a despăgubirilor prevăzute la alin. (2) și acordul de implementare a acestuia, conținând limitări privind durata obligației și valoarea răspunderii AVAS, se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(la 12-10-2006, Alineatul (3) din Articolul 12, Capitolul III a fost modificat de )