Articolul 37
Art. 37 din LEGEA nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale
- Capitolul V Structura de forțe a armatei
(1) Forțele pentru operații speciale constituie componenta specializată, de reacție rapidă, de nivel strategic, cu structuri terestre, navale și aeriene dedicate, instruită și dotată pentru executarea misiunilor de cercetare specială, acțiuni directe, de asistență militară și neconvenționale, precum și misiuni complementare acestora, pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, în condițiile legii, independent sau împreună cu forțele speciale ale coalițiilor și alianțelor din care România este parte.
(2) Conducerea forțelor pentru operații speciale, cu excepția celor prevăzute la art. 15 alin. (5) , se exercită de șeful Statului Major al Apărării, prin Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale, iar în situația participării la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, potrivit înțelegerilor tehnice încheiate cu partenerii străini, în baza tratatelor la care România este parte.