Articolul 24
Art. 24 din REGULAMENT nr. 13 din 20 iulie 2006 privind obligaţiunile ipotecare
- Capitolul VI Drepturile deţinătorilor de obligaţiuni ipotecare
(1) Deținătorii de obligațiuni ipotecare din aceeași emisiune se pot întruni în adunarea generală pentru a delibera asupra intereselor lor, ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre în legătură cu:
a) revocarea agentului și numirea unui nou agent, cu condiția validării acestuia de către autoritățile competente;
b) declararea emisiunii de obligațiuni ipotecare ca fiind exigibilă anticipat în cazul în care agentul constată, iar Comisia Națională a Valorilor Mobiliare certifică, la solicitarea agentului, o încălcare de către emitent a obligațiilor față de deținătorii de obligațiuni ipotecare, dacă aceasta nu a fost remediată în termenul prevăzut la art. 15 alin. (1) lit. e);
c) transferul portofoliului spre administrare de la emitent către o terță persoană autorizată potrivit legii, atunci când emitentul se află în situația prevăzută la lit. b) sau dacă împotriva acestuia s-a deschis procedura de faliment;
d) alte aspecte necesare protecției investitorilor în obligațiuni ipotecare ale emitentului.
(2) În cadrul adunării generale, deținătorii de obligațiuni ipotecare nu pot fi reprezentați de acționarii, administratorii, cenzorii sau funcționarii emitentului. Agentul nu poate vota, în baza obligațiunilor ipotecare pe care le deține ori în calitate de mandatar al altor deținători de obligațiuni ipotecare, asupra problemei prevăzute la alin. (1) lit. a).
(3) Ședința adunării generale a deținătorilor de obligațiuni ipotecare va fi prezidată de agent, asistat de către unul până la trei secretari, aleși dintre deținătorii de obligațiuni ipotecare prezenți, care vor verifica lista de prezență a deținătorilor, indicând cota reprezentată de fiecare din valoarea emisiunii.
(4) Votul deținătorilor de obligațiuni ipotecare poate fi exprimat și prin corespondență.