Articolul 23
Art. 23 din REGULAMENT nr. 13 din 20 iulie 2006 privind obligaţiunile ipotecare
- Capitolul VI Drepturile deţinătorilor de obligaţiuni ipotecare
(1) Fiecare emisiune de obligațiuni ipotecare este garantată cu portofoliul de credite ipotecare descris în Registrul de evidență internă. În baza garanției constituite, deținătorii de obligațiuni ipotecare dobândesc dreptul de a-și satisface creanțele împotriva emitentului, prin valorificarea portofoliului cu prioritate în raport cu oricare alt creditor, indiferent de natura creanței acestuia sau de garanția reală ori privilegiul, legal sau convențional, constituit în favoarea acestuia asupra portofoliului sau asupra oricărei componente a portofoliului, dacă dreptul de garanție reală sau privilegiul nu a fost înscris la arhivă anterior înscrierii drepturilor deținătorilor de obligațiuni.
(2) Înscrierea în Registrul de evidență internă a unui credit ipotecar sau a unui activ inclus în portofoliu, potrivit prevederilor art. 7, are ca efect evidențierea și tratarea distinctă a acestuia în contabilitatea emitentului, conform dispozițiilor legale în vigoare.
(3) Cesiunea creanțelor aferente creditelor ipotecare ori a activelor înscrise în Registrul de evidență internă, precum și constituirea de sarcini sau garanții asupra acestora în favoarea unor terți, față de emisiunea de obligațiuni ipotecare pe care o garantează, fără ca acest drept să fi fost rezervat în mod expres prin prospectul de emisiune, iar publicitatea garanției să fi fost efectuată potrivit dispozițiilor alin. (4), se sancționează cu nulitatea absolută.
(4) Garanția mobiliară asupra portofoliului afectat emisiunii se constituie și se înscrie la arhivă pe numele agentului numit de emitent și pe contul emisiunii până la data lansării prospectului. Contractul de garanție mobiliară ca instrumentum se semnează între agent și emitent, în condițiile art. 15 alin. (1) lit. b), cu ajustarea corespunzătoare a obiectului, în cazul prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. d), și, ulterior, pe durata perioadei de garanție, și cu efectuarea înscrierilor corespunzătoare la arhivă, pentru a reflecta dinamica portofoliului.
(5) Înscrierea la arhivă a dreptului de garanție reală mobiliară asupra creanței ipotecare din portofoliu se face pe formulare speciale pentru a putea descrie ipoteca aferentă acestora, prin menționarea principalelor date de identificare a imobilului pe care îl grevează: localitatea în care se află imobilul, numărul cărții funciare, numărul corpului de proprietate, numărul cadastral și numărul de parcelă, după caz, precum și eventuale alte garanții reale constituite în vederea garantării respectivei creanțe ipotecare. Programul bazei de date a arhivei se modifică astfel încât, la cerere, să se poată determina și elibera un certificat, indicându-se dacă dreptul de ipotecă asupra unui imobil a fost constituit în garanție odată cu creanța pe care o garantează, precum și beneficiarul curent al acestui drept.
(6) Constituirea în garanție a dreptului de ipotecă asupra unui imobil, odată cu creanța pe care o garantează, nu este supusă formalităților de publicitate în cartea funciară a imobilului. Radierea ipotecii constituite asupra unui imobil pentru garantarea rambursării unui credit ipotecar se poate face exclusiv pe baza unui certificat emis de un operator autorizat care să ateste că în baza de date a arhivei nu este înscrisă constituirea în garanție, în favoarea unui terț, a dreptului de ipotecă asupra imobilului respectiv.
(7) Constituirea în garanție a creanțelor și drepturilor accesorii, aferente fiecărui credit ipotecar din portofoliu, în favoarea deținătorilor de obligațiuni ipotecare trebuie notificată de emitent ori de agent beneficiarului de credit ipotecar, în calitate de debitor cedat, cel mai târziu în termen de 7 zile de la data realizării garanției asupra portofoliului.