Începe proba gratuită

LEGE nr. 344 din 19 iulie 2006 privind detasarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnationale

Articolul 12

Articolul 12

Art. 12 din LEGE nr. 344 din 19 iulie 2006 privind detasarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnationale

(1) În scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, Inspecția Muncii este autoritatea publică cu atribuții de birou de legătură, care efectuează schimbul de informații cu instituțiile competente din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană.

(la 30-06-2015, Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de )

(2) Inspecția Muncii comunică instituțiilor competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, precum și Comisiei Europene informații referitoare la calitatea sa de autoritate cu atribuții de birou de legătură.

(la 30-06-2015, Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de )

(3) În cadrul acestei cooperări, Inspecția Muncii răspunde cererilor motivate de informare a acestor instituții cu privire la detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, inclusiv referitor la abuzuri sau la cazuri de activități transnaționale considerate ilegale.

(4) Schimbul de informații prevăzut la alin. (3) se realizează cu titlu gratuit.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 30.06.2015

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 30 iunie 2015

    (la 30-06-2015, Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 30 iunie 2015. )

    Vezi actul modificator
  2. 30.06.2015

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 30 iunie 2015

    (la 30-06-2015, Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 30 iunie 2015. )

    Vezi actul modificator