Articolul 10
Art. 10 din LEGEA nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor
- Capitolul II Obligații privind apărarea împotriva incendiilor
- Secţiunea 1 Obligații generale
(1) Pentru limitarea propagării și stingerea incendiilor, precum și pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora, Consiliul General al Municipiului București, consiliile locale ale sectoarelor acestuia, consiliile județene, consiliile locale, persoanele juridice și asociațiile familiale prevăzute la art. 8 și persoanele fizice care desfășoară individual activități economice în condițiile privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, cu modificările și completările ulterioare****), au obligația să colaboreze între ele, contribuind cu forțe și mijloace, pe bază de reciprocitate sau pe bază contractuală.
****) Abrogată prin privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin .
(2) Abrogat.
(la 30-06-2021, Alineatul (2) din Articolul 10, Sectiunea 1, Capitolul II a fost abrogat de )