Articolul II
Art. II din LEGE nr. 330 din 17 iulie 2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanțelor Publice va modifica normele de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free, în sensul prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 17 iulie 2006.
Nr. 330.