Articolul 86
Art. 86 din LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Titlul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia.
(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă privind executarea pedepselor, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 62 din 2 mai 1973, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privitoare la executarea pedepsei la locul de muncă, privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, , precum și orice alte dispoziții contrare.