Începe proba gratuită

LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Articolul 69

Articolul 69

Art. 69 din LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

  1. Titlul IV Executarea pedepselor privative de libertate
  2. Capitolul VII Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
  3. Secţiunea 1 Recompense

(1) Permisiunea de ieșire din penitenciar poate fi acordată în condițiile art. 68 în următoarele cazuri:

a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate;

b) susținerea unui examen de către persoana condamnată;

c) menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate;

d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;

e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.

(2) Permisiunea de ieșire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim închis.

(3) Permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis.

(4) Permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim deschis.

(5) Permisiunea de ieșire din penitenciar, pentru cazul prevăzut în alin. (1) lit. e), poate fi acordată pe o durată de cel mult 5 zile tuturor persoanelor condamnate, indiferent de regimul de executare, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1).