Articolul 68
Art. 68 din LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Titlul IV Executarea pedepselor privative de libertate
- Capitolul VII Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
- Secţiunea 1 Recompense
(1) Persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense:
a) încredințarea unei responsabilități în cadrul activităților prevăzute în art. 64;
b) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;
c) suplimentarea drepturilor la pachete și vizite;
d) acordarea de premii constând în materiale pentru activități ocupaționale;
e) permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;
g) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.
(2) Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pot fi acordate de o comisie formată din director, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, la propunerea cadrelor care desfășoară activități directe cu persoanele private de libertate și a lucrătorului în cadrul serviciului producție, după caz, cu avizul șefului secției unde este deținută persoana condamnată.
Alin. (2) al art. 68 a fost modificat de pct. 36 al , .
(3) Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. f)-g) pot fi acordate de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (2).
Alin. (3) al art. 68 a fost introdus de pct. 37 al , .