Articolul 53
Art. 53 din LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Titlul IV Executarea pedepselor privative de libertate
- Capitolul IV Drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
(1) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, care au altă cetățenie decât cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanțelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetățeni sunt și de a fi vizitați de funcționarii acestor reprezentanțe diplomatice sau consulare, în condiții de confidențialitate.
(2) Administrația penitenciarului are obligația să coopereze cu instituțiile prevăzute în alin. (1) pentru realizarea asistenței diplomatice a persoanelor condamnate.
(3) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu statut de refugiați sau apatrizi, precum și persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita administrației penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internațională competentă și pot fi vizitați de reprezentanții acesteia, în condiții de confidențialitate.