Articolul 48
Art. 48 din LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Titlul IV Executarea pedepselor privative de libertate
- Capitolul IV Drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
(1) Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când condițiile climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de minimum o oră. Dacă condițiile climaterice nu permit plimbarea în aer liber, aceasta se asigură într-un alt spațiu corespunzător.
(2) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului.
(2^1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate beneficiază de vizită intimă, în condițiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Alin. (2^1) al art. 48 a fost introdus de pct. 19 al , .
(3) Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.
(4) Durata și periodicitatea vizitelor se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi oricând, în condiții de confidențialitate, vizite ale apărătorului.
(6) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot comunica în limba maternă atât între ele, cât și cu persoanele care le vizitează.