Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÎRE Nr. 855 din 23 octombrie 1995 pentru aplicarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 55/1995 cu privire la privatizarea societăţilor comerciale prestatoare de servicii pentru agricultura de tip "Agromec", "Servagromec" şi "Agroservice"
(1) În termen de 15 zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, instituțiile prevăzute la își numesc reprezentanții în comisiile județene de evaluare, denumite în continuare comisii. În funcție de situația existenta în județe, comisiile pot decide organizarea de subcomisii.
(2) Numărul reprezentanților pe care fiecare dintre instituțiile abilitate îl nominalizeaza în comisii va fi în funcție de specificul fiecărui județ, de numărul, structura și dimensiunea societăților comerciale de tip "Agromec", "Servagromec" și "Agroservice", astfel încât operațiunile de evaluare să fie finalizate până la data de 15 noiembrie 1995 inclusiv.
(3) Pentru problemele care fac obiectul activității comisiei, membrii acesteia sunt investiti cu autoritatea și competența legală ale instituției care îi numește.
(4) Comisia și, acolo unde este cazul, subcomisiile sunt coordonate de reprezentanți desemnați de prefectura.
(5) Secretariatul fiecărei comisii este asigurat de către direcția generală pentru agricultura și alimentație judeteana.