Articolul 8
Art. 8 din ORDIN nr. 666 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea de stimulente personalului Administraţiei Fondului pentru Mediu
- Anexa
- Capitolul IV Dispoziţii finale
(1) Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor privind utilizarea fondului de stimulente se efectuează potrivit legislației în vigoare.
(2) Sumele incluse în fondul de stimulente în mod necuvenit, prin nerespectarea reglementărilor legale, vor fi deduse din fondul de stimulente existent în sold la data stabilirii măsurii sau din cel ce se constituie în perioada următoare, până la recuperarea și virarea potrivit destinației inițiale.
(3) În cazurile în care, ulterior constituirii și utilizării fondului de stimulente, instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri definitive și irevocabile de desființare a titlurilor executorii sau a executării silite înseși, sumele astfel constituite se deduc din fondul de stimulente, urmând destinația stabilită de lege.
(4) Este interzisă acordarea de stimulente până la recuperarea integrală a sumelor incluse în mod necuvenit în fondul de stimulente.
(5) Personalul însărcinat cu exercitarea controlului financiar preventiv din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu are obligația de a verifica corecta constituire și utilizare a fondului de stimulente și de a nu permite constituirea și, după caz, plata sumelor care nu se încadrează în norme, informând despre aceasta conducerea ierarhic superioară.
(6) Sumele rămase necheltuite la finele lunii, respectiv ale anului, se reportează lunar și anual, urmând să fie utilizate cu aceeași destinație.