Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 254 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea derulării programului, respectiv a subprogramelor naţionale cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2006, şi a normelor metodologice de organizare, finanţare, monitorizare şi control al acestora
(1) Programul finanțat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate are ca scop îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea sperantei de viața a bolnavilor cu afecțiuni cu risc crescut.
(2) Programul, respectiv subprogramele finanțate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, sumele aferente acestora, scopul, obiectivele, criteriile de eligibilitate stabilite de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății Publice, indicatorii specifici de monitorizare (fizici și de eficienta) și natura cheltuielilor sunt prevăzute în anexa nr. II.
(3) Unitățile sanitare prin care se derulează programul, respectiv subprogramele prevăzute la alin. (2), sunt nominalizate de ministerele în subordinea cărora funcționează și aprobate de Ministerul Sănătății Publice și sunt prevăzute în anexa nr. III.