Articolul 6
Art. 6 din HOTĂRÂRE nr. 19 din 5 iunie 2006 privind încuviinţarea înfiinţării subcomisiei de anchetă pentru cercetarea modului în care au fost aplicate şi respectate măsurile de prevenire şi combatere a gripei aviare
(1) Subcomisia de anchetă poate invita pentru audiere și explicații orice persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau despre o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activității subcomisiei de anchetă.
(2) La cererea subcomisiei de anchetă, orice persoană care cunoaște fapte sau împrejurări în legătură cu situațiile semnalate este obligată să le aducă la cunoștință sau să le înfățișeze. Instituțiile și autoritățile cu atribuții referitoare la faptele înfățișate sunt obligate, în condițiile legii, să răspundă la solicitările subcomisiei de anchetă în termenul stabilit de aceasta.
(3) În cazul în care este necesară prezența unor experți pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, subcomisia de anchetă dispune efectuarea de expertize.
(4) Dispozițiile legale referitoare la invitarea, prezentarea și ascultarea martorilor, precum și cele privitoare la prezentarea înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător.