Articolul 3
Art. 3 din INSTRUCŢIUNI nr. 4 din 30 mai 2006 privind procedura prin care o societate de administrare a investiţiilor (S.A.I.) - administrator al unui organism de plasament colectiv - poate fi înlocuită cu o altă S.A.I.
Cererea prevăzută la art. 2 alin. (2) trebuie însoțită de următoarele documente:
a) hotărârea adunării generale a acționarilor/consiliului de administrație a/al societății care administrează la momentul inițial O.P.C. transferabil privind predarea în administrare a respectivului O.P.C.;
b) hotărârea adunării generale a acționarilor/consiliului de administrație a/al societății care preia în administrare O.P.C. transferabil referitoare la exprimarea acordului cu privire la preluarea în administrare a respectivului O.P.C.;
c) acordul de principiu din partea depozitarului cu care S.A.I. ce preia în administrare O.P.C. transferabil intenționează să încheie contract de depozitare a activelor O.P.C. transferabil, indiferent dacă depozitarul existent până la momentul inițierii transferului O.P.C. este înlocuit sau nu;
d) în cazul în care O.P.C. este constituit prin act constitutiv, hotărârea adunării generale a acționarilor a O.P.C. transferabil din care să rezulte acordul cu privire la înlocuirea S.A.I.