Începe proba gratuită

ORDIN nr. 543 din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din ORDIN nr. 543 din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri

(1) Programele integrate de asistență acordate consumatorilor se asigură, potrivit competențelor legale, de către personalul care acordă asistență medicală, psihologică sau socială, după caz, în aresturi și penitenciare, împreună cu personalul C.P.E.C.A.

(2) Serviciile, altele decât cele medicale, oferite în cadrul programelor integrate de asistență se pot acorda și cu participarea furnizorilor privați de servicii, potrivit legii.

(3) Măsurile de urgență care nu se pot asigura la locul de detenție se asigură în sistemul public de sănătate, în cadrul unităților desemnate potrivit privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin .