Articolul 36
Art. 36 din DECIZIE nr. 528 din 16 mai 2006 privind aprobarea Contractului-cadru pentru prestarea serviciilor întreruptibile de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport al gazelor naturale
- Anexa
(1) Nici una dintre părți nu va putea ceda sau transfera în orice mod, în tot sau în parte, drepturile și/sau obligațiile sale corelative decurgând din prezentul contract decât cu acordul scris și prealabil al celeilalte părți, cu excepția celor care derivă din rezervarea de capacitate; în acest ultim caz, cesionarea este posibilă exclusiv în condițiile Regulamentului.
(2) Notificarea intenției de cesionare se înaintează celeilalte părți cu minimum 10 zile calendaristice înaintea datei transferului.
(3) Partea notificată are obligația de a răspunde motivat în termen de maximum 3 zile calendaristice de la data înregistrării notificării.
(4) În situația în care partea notificată nu răspunde sau, după caz, nu răspunde motivat în termenul prevăzut la alin. (3), cesionarea este considerată acceptată.
XIX. Alte clauze