Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 151 din 9 mai 2006 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, Banca Europeană de Investiţii şi Compania Nationala de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2005 şi la Luxemburg la 27 decembrie 2005, pentru finanţarea Proiectului privind construcţia autostrazii Cernavoda-Constanta
(1) Fondurile necesare în vederea rambursării împrumutului extern, plății dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului extern vor fi asigurate de la bugetul de stat, din sumele prevăzute anual cu această destinație, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(2) Contribuția României la realizarea investițiilor finanțate prin împrumutul extern acordat de Banca Europeană de Investiții, prevăzut la art. 1, inclusiv pentru plata taxelor și impozitelor percepute pe teritoriul țării, precum și contravaloarea altor costuri locale care nu se pot plăti din împrumutul extern, se va asigura de la bugetul de stat, din sumele prevăzute anual cu această destinație, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, cheltuielile aferente proiectului, reprezentând cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de utilizat și de tras din împrumut și a contribuției României la finanțarea proiectului, inclusiv taxele și impozitele, precum și oricare alte costuri locale aferente proiectului, vor fi cuprinse cumulat în bugetul Ministerului Transporturilor, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.
Alin. (3) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al .