Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 202 din 22 mai 2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Agenția Națională aplică politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu respectarea următoarelor principii:
a) accesul nediscriminatoriu la serviciile prestate în domeniul ocupării și formării profesionale și asigurarea egalității de șanse pe piața internă a forței de muncă;
b) imparțialitatea în posibilele interese divergente dintre angajatori și forța de muncă;
c) respectarea caracterului concurențial al activităților de pe piața muncii;
d) confidențialitatea datelor personale ale clienților;
e) transparență față de cetățeni și față de celelalte instituții ale statului, ale Uniunii Europene și față de societatea civilă;
f) subsidiaritatea;
g) adaptabilitatea serviciilor la modificările din mediul social și economic;
h) eficiența managementului fondurilor publice.
(2) În aplicarea politicilor și strategiilor prevăzute la alin. (1) , Agenția Națională are următoarele obiective principale:
a) stimularea ocupării forței de muncă și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă;
b) stimularea încadrării tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ în cadrul unui proces coerent de tranziție de la sistemul educațional la piața muncii;
c) prevenirea șomajului;
d) stimularea participării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la serviciile de formare profesională și de evaluare a competențelor dobândite pe alte căi decât cele formale;
e) creșterea șanselor de ocupare și a incluziunii sociale a unor categorii de persoane care se confruntă cu dificultăți la încadrarea în muncă prin servicii și măsuri active de stimulare a ocupării;
f) protecția persoanelor supuse riscului pierderii locului de muncă în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj;
g) protecția salariaților angajatorilor în stare de insolvență, în condițiile prevăzute de privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare;
h) facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene și în statele semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și în alte state cu care România a încheiat tratate, acorduri sau convenții.
(la 31-08-2014, Art. 3 a fost modificat de )