Articolul 16
Art. 16 din LEGE nr. 202 din 22 mai 2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
- Capitolul III Conducerea Agenției Naționale
- Secţiunea 1 Consiliul de administrație
(1) Consiliul de administrație își desfășoară activitatea numai în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi, cu condiția ca fiecare parte să fie reprezentată.
(2) La ședințele consiliului de administrație, președintele poate invita persoane ce dețin funcții de conducere în cadrul Agenției Naționale, precum și specialiști.
(3) În cazul în care nu poate participa la ședințele consiliului de administrație, președintele poate desemna un membru al acestuia pentru a exercita funcția de președinte de ședință.
(4) Hotărârile consiliului de administrație se adoptă cu votul majorității simple a membrilor, respectiv cu întrunirea numărului de jumătate plus unu din totalul membrilor prezenți, cu condiția ca fiecare parte să fie reprezentată.
(5) Membrii consiliului de administrație, care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al doilea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administrație, nu pot participa la dezbateri și nici la adoptarea hotărârilor.
(6) La fiecare ședință a consiliului de administrație se întocmește un proces-verbal semnat de toți membrii consiliului de administrație prezenți.
(la 31-08-2014, Alin. (6) al art. 16 a fost introdus de )