Articolul 18
Accesul la educație al solicitanților de azil minori
Art. 18 din LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România
- Capitolul III Drepturi și obligații
- Secţiunea 1 Drepturile și obligațiile solicitanților de azil
(1) În vederea facilitării accesului la sistemul de învățământ românesc, solicitanții de azil minori beneficiază, în mod gratuit, de un curs pregătitor intensiv în vederea înscrierii în sistemul național de învățământ.
(2) Cursul pregătitor prevăzut la alin. (1) este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări.
(3) Solicitantul de azil minor este înscris la cursul pregătitor în termen de 3 luni de la data depunerii cererii de azil. Concomitent, solicitantul de azil minor poate fi înscris ca audient în anul de studii corespunzător.
(4) La finalul cursului pregătitor prevăzut la alin. (1) , o comisie de evaluare, ale cărei componență și funcționare se stabilesc prin ordin al ministrului educației și cercetării, apreciază nivelul de cunoaștere a limbii române și stabilește înscrierea minorilor solicitanți de protecție internațională în România, în anul de studiu corespunzător.
(la 24-12-2015, Art. 18 a fost modificat de )