Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 457 din 11 mai 2006 pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 191/326/2006 privind prohibiţia pescuitului în anul 2006
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 191/326/2006 privind prohibiția pescuitului în anul 2006, , se completează după cum urmează:
1. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:
"Art. 3^1. - Prohibiția pescuitului în apele curgătoare ce constituie frontieră de stat al speciilor de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice, cu excepția sturionilor și a scrumbiei de Dunăre, se stabilește după cum urmează:
A. În apele fluviului Dunărea și ale brațelor sale:
a) pentru zona de frontieră cu Ucraina, pe brațul Chilia și golful Musura, de la vărsarea în Marea Neagră până la Mm 72, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
b) pentru zona de frontieră cu Republica Moldova, de la Mm 72 până la Gura Prutului, Mm 72,5, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
c) pentru zona de la Gura Prutului, Mm 72,5, până la Chiciu-Ostrov, km 374,5, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
d) pentru zona de frontieră cu Bulgaria, de la Chiciu-Ostrov, km 374,5, la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv;
e) pentru zona de frontieră cu Uniunea Statală Serbia și Muntenegru, de la Gura Timocului, km 845,6, până la Baziaș, km 1075, pe o durată de 30 de zile, în perioada 10 aprilie - 9 mai inclusiv.
B. În râul Prut:
a) pentru zona de frontieră cu Republica Moldova:
- de la confluența râului Prut cu Dunărea până la barajul Stânca-Costești, km 574, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie - 8 iunie inclusiv;
- de la barajul Stânca-Costești, km 574, până la km 690, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie - 8 iunie inclusiv;
b) pentru zona de frontieră cu Ucraina, pe o durată de 42 de zile, în perioada 10 aprilie - 21 mai inclusiv.
C. În râul Tisa:
a) pentru zona de frontieră cu Ucraina, pe o durată de 42 de zile, în perioada 10 aprilie - 21 mai inclusiv."
2. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:
"Art. 8^1. - Prevederile prezentului ordin se completează cu prevederile anexelor nr. 1-3 la privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, cu modificările și completările ulterioare."