Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 603 din 10 mai 2006 privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială
Lista membrilor Consiliului director, desemnați în conformitate cu prevederile privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Șeful Cancelariei Primului-Ministru, Aleodor Marian Frâncu
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului, Mihai Alexandru Voicu
Ministrul integrării europene, Anca Daniela Boagiu
București, 10 mai 2006.
Nr. 603.