Începe proba gratuită

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

  1. Capitolul I Dispoziții generale
  2. Secţiunea a 5-a Domeniu de aplicare. Excepții

Prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru:

a) atribuirea contractului de achiziție publică, inclusiv a contractului sectorial, în acest din urma caz fiind aplicabile prevederile cap. VIII;

b) încheierea acordului-cadru;

c) atribuirea, de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de lucrări, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

– respectivul contract este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;

– valoarea estimată a respectivului contract este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 5.000.000 euro*);

Lit. c) a art. 9 a fost modificată de pct. 7 al , .

c^1) atribuirea, de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de servicii, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

– respectivul contract este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;

– valoarea estimată a respectivului contract este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro*);

Lit. c^1) a art. 9 a fost modificată de pct. 7 al , .

d) atribuirea contractului de achiziție publică de către o autoritate contractantă, în numele și pentru o altă persoană fizică/juridică, în cazul în care respectivul contract este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;

e) organizarea concursului de soluții;

f) atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice și a contractului de concesiune de servicii, în acest caz fiind aplicabile prevederile cap. VII.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. Dată neprecizată

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012

    Lit. c) a art. 9 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 10 decembrie 2012.

    Vezi actul modificator
  2. Dată neprecizată

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012

    Lit. c^1) a art. 9 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 10 decembrie 2012.

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.