Articolul 299
Art. 299 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
- Capitolul XI Dispoziții tranzitorii și finale
(1) Până la data de 31 decembrie 2006 autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțurile prevăzute la art 47 alin. (1) numai către Regia Autonoma "Monitorul Oficial", în vederea publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, Achiziții publice.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă are obligația de a respecta perioadele minime de timp prevăzute de prezenta ordonanță de urgență între data transmiterii spre publicare și data depunerii ofertelor sau, după caz, a candidaturilor.
(3) Fără a afecta prevederile alin. (1), până la data de 31 decembrie 2006, autoritatea contractantă are dreptul de a transmite spre publicare anunțurile prevăzute la art. 47 alin. (1) și către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și/sau către operatorul SEAP.
(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2008, publicarea anunțurilor prevăzute de prezenta ordonanță în Monitorul Oficial al României este facultativă.
Alin. (4) al art. 299 a fost introdus de pct. 93 al , .