Începe proba gratuită

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Articolul 247

Articolul 247

Art. 247 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

  1. Capitolul VIII Contracte sectoriale
  2. Secţiunea a 2-a Excepții specifice

(1) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru atribuirea contractului sectorial:

a) de către o asociere de mai multe autorități contractante, formata exclusiv cu scopul de a derula o activitate relevantă, uneia dintre autoritățile contractante respective;

b) de către o autoritate contractantă unei asocieri de autorități contractante din care ea însăși face parte și care a fost formata exclusiv cu scopul de a derula o activitate relevantă.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai dacă asocierea a fost înființată pentru efectuarea activității relevante pe o perioadă de cel puțin 3 ani, iar instrumentul juridic prin care s-a înființat asocierea prevede că autoritățile contractante în cauza vor face parte din asocierea respectivă pentru o perioadă cel puțin egală cu cea menționată.

Notă

Art. 247 va fi abrogat, în data de 26 mai 2016, de , .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.