Începe proba gratuită

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Articolul 119^2

Articolul 119^2

Art. 119^2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

  1. Capitolul III Proceduri de atribuire
  2. Secţiunea a 5-a Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 119^1 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru începerea negocierilor. În cazul accelerării procedurii de negociere, răspunsul autorității contractante trebuie să fie transmis nu mai târziu de 4 zile înainte de data-limită stabilită pentru începerea negocierilor.

(2) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), aceasta din urmă răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care se respectă, în mod cumulativ, următoarele:

a) perioada necesară pentru elaborarea și transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data-limită de începere a negocierilor;

b) răspunsul nu modifică informațiile deja publicate/transmise, nu afectează modul de elaborare a ofertelor și, după caz, nici nu devine necesară publicarea unei erate.

Alin. (2) al art. 119^2 a fost modificat de pct. 33 al , .

(3) Reprezintă abateri grave de la prevederile legislative în sensul art. 209 alin. (1) lit. c) următoarele:

a) cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), și prin răspunsul la solicitarea de clarificare se modifică informațiile deja publicate și se afectează modul de elaborare a ofertelor și, după caz, devine necesară publicarea unei erate;

b) cazul în care autoritatea contractantă constată din oficiu că sunt necesare clarificări cu privire la documentația de atribuire, fiind pusă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), și prin clarificarea adusă se modifică informațiile deja publicate, se afectează modul de elaborare a ofertelor și, după caz, devine necesară publicarea unei erate.

Alin. (3) al art. 119^2 a fost introdus de pct. 34 al , .

Art. 119^2

a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 72 din 17 iunie 2009, .

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. Dată neprecizată

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012

    Alin. (2) al art. 119^2 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 10 decembrie 2012.

    Vezi actul modificator
  2. Dată neprecizată

    Completare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012

    Alin. (3) al art. 119^2 a fost introdus de pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 10 decembrie 2012.

    Vezi actul modificator