Articolul 44
Art. 44 din LEGEA nr. 101 din 25 aprilie 2006 serviciului de salubrizare a localităților
- Capitolul VI Politica tarifară în domeniul gestionării deșeurilor municipale
- Secţiunea a 2-a Modul de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare
(1) Autoritățile contractante au obligația să prevadă în caietul de sarcini faptul că toate tarifele ofertate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activității/activităților de salubrizare care se desfășoară pe fluxul deșeurilor municipale se fundamentează și se stabilesc obligatoriu în lei/tonă, în caz contrar oferta fiind considerată neconformă, în conformitate cu prevederile de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din privind achizițiile publice, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, ale de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii din privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Tarifele pentru activitățile desfășurate de operatori pe fluxul deșeurilor municipale pot fi convertite și facturate în orice altă unitate de măsură, pe baza indicelui de generare a deșeurilor, densității deșeurilor, frecvenței de colectare sau a altor elemente specifice instrumentelor economice implementate.
(3) Cantitatea programată de deșeuri care se ia în calcul la stabilirea nivelului tarifelor de colectare separată și transport separat al fracțiilor de deșeuri municipale se estimează pe baza indicelui de generare al deșeurilor menajere și a compoziției deșeurilor municipale prevăzute în planul județean de gestionare a deșeurilor sau, după caz, în planul de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București.
(4) Este interzisă fundamentarea nivelului tarifelor ofertate prin includerea în structura pe elemente de cheltuieli a veniturilor estimate de operatori din vânzarea și/sau valorificarea deșeurilor.
(5) Veniturile realizate de operatori din vânzarea și/sau valorificarea deșeurilor, precum și cantitățile aferente se raportează, lunar, autorității administrației publice locale sau, după caz, asociației de dezvoltare intercomunitară, în vederea calculării cuantumului reducerii tarifului aferent activității prestate și aprobării tarifului de facturare al activității, în lei/tonă și în lei/persoană/lună, pe baza mediei lunare a veniturilor încasate din vânzarea/valorificarea deșeurilor.
(6) Veniturile realizate de operatori din vânzarea și/sau valorificarea deșeurilor nu se virează autorității administrației publice locale sau, după caz, asociației de dezvoltare intercomunitară și se rețin de către operatori în vederea acoperirii diferenței de tarif dintre tariful activității corespunzător cheltuielilor totale de operare și tariful de facturare aprobat.
(7) În funcție de fluctuația prețurilor de vânzare a deșeurilor cu valoare de piață și/sau a prețurilor de valorificare a materialelor obținute din tratarea deșeurilor, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară procedează, ori de câte ori este necesar, la recalcularea cuantumului de reducere a tarifului activității și la aprobarea unui nou nivel al tarifului de facturare, astfel încât să asigure menținerea echilibrului contractual.