Articolul 16
Art. 16 din NORMĂ nr. 4 din 20 aprilie 2006 privind procedura de notificare şi înscrierea în registre a instituţiilor financiare nebancare
- Capitolul II Înscrierea în registre
- Secţiunea a 2-a Notificarea şi documentaţia necesară înscrierii în Registrul general
(1) Neîndeplinirea cerințelor generale prevăzute de prezenta normă și de ordonanță, nedepunerea sau depunerea incompletă a documentației prevăzute de prezenta secțiune reprezintă motive de respingere a cererii de înscriere în Registrul general.
(2) Cererea va putea fi respinsă și în cazul nerespectării termenelor prevăzute la art. 15 alin. (2).
(3) Respingerea cererii de înscriere în Registrul general va fi comunicată de Direcția reglementare și autorizare instituției financiare nebancare, împreună cu motivele care au stat la baza acestei decizii.
(4) Decizia poate fi contestată în condițiile prevăzute de ordonanță.
(5) O nouă cerere de înscriere în Registrul general poate fi adresată Băncii Naționale a României numai după remedierea deficiențelor care au constituit motive de respingere a cererii inițiale.
(6) În situația în care cererea prevăzută la alin. (5) este depusă într-un termen mai mare de 30 de zile de la respingerea cererii inițiale de înscriere în Registrul general, aceasta va fi însoțită, pe lângă documentele prevăzute la art. 10, de certificatul constatator emis de registrul comerțului, eliberat cu maximum 15 zile înainte de depunerea la Banca Națională a României.