Începe proba gratuită

DECIZIE nr. 59 din 27 martie 2006 privind stabilirea condiţiilor de autorizare a operatorilor economici care au obligaţia de a solicita înregistrarea în Registrul naţional al multiplicatorilor de discuri optice, casete audio şi casete video

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din DECIZIE nr. 59 din 27 martie 2006 privind stabilirea condiţiilor de autorizare a operatorilor economici care au obligaţia de a solicita înregistrarea în Registrul naţional al multiplicatorilor de discuri optice, casete audio şi casete video

(1) Fonogramele și videogramele fixate pe casete audio și, respectiv, casete video trebuie să conțină pe suprafața acestora următoarele informații:

a) denumirea, marca sau codul multiplicatorului înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor;

b) titlul fonogramei sau videogramei;

c) simbolul (p) și/sau (c)*, însoțit de numele/denumirea sau marca titularului de drepturi, anul și țara în care a fost adusă prima dată la cunoștință publică.

(2) Fonogramele, videogramele sau programele pentru calculator fixate pe discuri optice trebuie să conțină informații pe ambele fețe, atât pe cea imprimată grafic, cât și pe banda circulară de identificare de pe fața activă, după cum urmează:

A. pe fața printată:

a) titlul fonogramei sau videogramei;

b) simbolul (p) și/sau (c)*, însoțit de numele/denumirea sau marca titularului de drepturi, anul și țara în care a fost adusă prima dată la cunoștință publică;

B. pe banda circulară de identificare:

a) titlul sau o parte identificabilă a acestuia;

b) denumirea, marca sau codul multiplicatorului înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

* Simbolurile (p) și (c) sunt încercuite.